Pagina principală

SCRIITORI/DORU-EMANUEL.ro. [[[ == MICI SCRIITORI ==]]]

       Doru Emanuel Iconar

Mă numesc Iconar Doru Emanuel şi sunt elev în clasa a-V-a la Şcoala „Ion Creangă”. Am început să scriu din clasa a-II-a, mici poezii, povestiri scurte, basme. Scriam pe orice: caiete, cărţi, petice de hârtie. Am participat la concursurile de creaţie organizate de Biblioteca “Octavian Goga”, unde am luat mai multe premii, pentru poveşti, poezii şi chiar şi pentru cea mai frumoasă scrisoare către Moş Crăciun. Scriu când pot. Am mereu pe masă o hârtie pe care am învăţat să-mi scriu ideile. Dar de cele mai multe ori, ideile îmi vin când mă simt foarte bine. Atunci nu mă opresc până când nu mi-am pus pe hârtie toate gândurile. Când scriu, mă simt departe, mă simt deasupra tuturor, plutesc. Mintea şi sufletul meu fug spre alte lumi. Am reuşit să public două cărţi: „Plictiseală şi propuneri” în 2004 şi „Povestiri, poveşti, poezii”, în 2005, care se pare, au plăcut. Din 2004, particip la şedinţele cercul de creaţie literară „Traian Brad”, din cadrul Bibliotecii judeţene „Octavian Goga”. Hobby-urile mele: să construiesc, să scriu, să hoinăresc pe dealurile din jurul oraşului. Sunt manechin, aşa că din când în când, am prezentări de modă. Am participat la emisiuni pentru copii, la radio şi la posturile locale de televiziune.

           Primăvara

Sunt pe câmp. Ziua e senină. Mi-e cald şi e bine. Un soare crud începe din nou să strălucească pe cerul albastru şi cu raze vii sărută junele flori de primăvară. Copacii îşi recapătă frumuseţea frunzelor. Un corcoduş s-a trezit de dimineaţă cu crengile albe. Florile îşi scot căpuşoarele dintre frunzele uscate. Apar viorele, brebenei, toporaşi, dediţei. Păsările mă îmbie cu cântecele lor. O ciocănitoare bate în scoarţa unui copac. Mierla neagră începe a cânta, undeva deasupra capului. Cârduri de vrăbii guralive ţopăie prin iarbă. Soarele dulce le mângâie penele cenuşii. Pui, îmbrăcaţi în puf galben, scormonesc pământul. Un arici îşi arată botul dintre ţepi. În bârlogul lui, ursul se trezeşte din hibernare, căscând şi întinzându-se în lumina clară. Începe să caute de mâncare. Ţăranii îşi dreg uneltele; femeile pregătesc casele pentru primăvara ce vine. Iar noi, copiii, ne bucurăm că nu "ne mai îngheaţă nasul şi picioarele" aşa cum spune G. Topârceanu în poezia "Primăvara". Aprilie 2005

Picur de ploaie

Albă, albăstruie, vie,

Apă ai căzut din cer,

Limpede şi străvezie,

Stropi de primăveri.

Din cer, ca o stea ne vii

Curios să vezi pământul,

Picuri albi, ca fluturi dalbi,

Picur mic şi sfânt.

Pante line, noroioase,

Peste toate ai căzut;

Eşti un semn al vieţii noastre,

Începutul şi sfârşit.

Mai 2005

Ador

Ador că ninge plin,

Ador cerul senin,

Ador fulgii de nea şi-i ger

Linişte-n cer.

Ador albastru de pe cer,

Ador zăpada pe pământ;

Ador această iarnă, când

E pace pe pământ.

Ador lună, ador stele,

Ador câmpurile grele,

Ador săniile pline

De copii, zâmbete line.

Ador pentru că-i zăpadă,

Ador ce înseamnă iarnă,

Ador toate astea când

Lângă mine eşti în gând.

Feb. 2005

Trol- variantă

Într-o peşteră ascunsă

Sub o stâncă odioasă,

Trăia un mic trol

Ce stătea la masă.

Şi de flămând ce era ,

Stătea şi se uita

Şi se întreba când vine nevastă-sa.

Nu-i venea să creadă

Că stătea şi se uita,

Fără nevasta sa.

Ghiocel

Din gunoiul

Cel scârbos,

Iese alb,

Şi e frumos,

Ca să rupă

Vraja-n două

Face lucrătură

Nouă.

Primăvară

Din gunoiul

Cel scârbos,

Iese alb,

Şi e frumos,

Ca să rupă

Iarna-n două

Face lucratură

Nouă.

             Papucul doamnei

Trăia odată, într-un oraş, o doamnă frumoasă. Era bună şi harnică, dar avea o slăbiciune: îi plăceau tare mult pantofii. Avea cei mai frumoşi pantofi din ţară şi avea o mulţime. Avea pantofi albi, şi roz, şi roşii şi se prindeau de picior cu două funde de mătase, de culoarea pantofilor. În fiecare zi, când se ducea să ia apă din râu, îşi admira pantofii în oglinda apei cristaline. În acel râu, trăia o vrăjitoare cumplită, care era tare invidioasă pe doamnă din cauza pantofilor. Aşa că i-a pus gând rău doamnei. Într-o zi, când s-a dus la râu, fiind cald, doamna s-a descălţat şi a pus pantofii alături, aşezându-se pe malul apei. Atunci vrăjitoarea a prins-o şi a tras-o în apa rece. Şi nimeni n-a mai văzut-o vreodată. Pe malul apei, oamenii au găsit numai pantofii ei. După un an, în acel loc, au apărut o mulţime de flori, care semănau cu pantofii cei frumoşi ai d-nei. Şi oamenii au numit acele flori "Papucul doamnei". Martie 2005

       Dragonul şi prinţul

Undeva departe, departe, lângă o pădure bătrână, era un sătuc de oameni săraci. Sătucul era cuibărit la poalele unui munte în care locuia un dragon, ce li se părea oamenilor, nu ştiu de ce, tare fioros. În fiecare zi, dragonul venea să caute un tânăr curajos, cu care să îşi testeze puterea. Căci dragonul vroia să fie cel mai puternic din acel ţinut. Iar azi i s-a împlinit dorinţa. În sat a sosit un tânăr prinţ, călare pe un cal alb, ca zăpada. Dragonul l-a văzut şi l-a provocat la luptă. S-a luptat prinţul cu dragonul, s-a luptat, dar nimeni n-a învins; au fost egali. Atunci, văzând ei că au puteri egale şi fiind ei amândoi prietenoşi şi buni din fire, s-au hotărât să fie prieteni şi să apere satul de răi, până-n vecii vecilor, sau cât vor trăi. Aprilie 2005

       Creioanele colorate năzdrăvane

Copiii! Am să vă spun povestea unui băieţel şi a trusei de creioane colorate. Acest băiat se numea Mihai şi cea mai mare bucurie a lui era să deseneze şi să coloreze. De ziua lui primise o mulţime de cărţi de colorat, dar le-a lăsat pe raft. Şi era tare trist. Creioanele lui erau atât de mici şi nu se mai puteau ascuţii. În fiecare seară, se ruga îngerilor să primească nişte creioane colorate. Îngerii l-au auzit şi, într-o dimineaţă, a găsit pe pernă lângă el, o trusă de creioane colorate. Trusa era atât de frumoasă, avea creioane în toate culorile, în mai multe nuanţe, toate bine ascuţite. Ce nu ştia Mihai era că, creioanele lui erau năzdrăvane. Oricât le folosea şi le ascuţea, ele nu se micşorau. Şi mai erau creioanele lui tare zvăpăiate, făceau fel de fel de pozne. După ce a mulţumit pentru creioanele colorate, Mihai s-a pus pe lucru. Parcă niciodată nu desenase şi nu colorase atât de frumos. Seara, după ce Mihai s-a dus la culcare, creioanele, care n-aţi uitat erau năzdrăvane, şi-au făcut un plan. Ce-ar fi să se distreze puţin şi să întoarcă lumea pe dos. Au plecat imediat ce a adormit Mihai şi s-au întors abia în zori. Dimineaţa, băiatul s-a trezit şi după ce s-a pregătit, a plecat spre şcoală. Dar, ca prin minune, totul era schimbat, adică culorile. Casele erau negre şi cerul maro, cioara din vârful unui stâlp era galbenă, iar oamenii erau albaştri şi verzi. Semaforul îşi schimbase şi el culorile, iar laptele era verde. Ciocolata, care tare-i plăcea, era violet, iar soarele părea de un gri murdar. Albinele zburau înnebunite pentru că nu mai recunoşteau florile. Văzând ce au făcut creioanele sale, căci imediat şi-a dat seama că numai ele pot fi de vină, Mihai s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute şi a cerut o radieră fermecată. Cu ea, a şters toate stricăciunile făcute. Creioanele au înţeles că lumea era mai frumoasă aşa cum o făcuse Dumnezeu şi s-au potolit. De atunci, au lucrat numai în cărţile de colorat sau în blocul de desen, iar Mihai a făcut multe desene frumoase, bucurându-i pe toţi. Căci, am uitat să vă spun că a devenit un pictor vestit şi iubit de toată lumea. Martie 2005

        Mureş

A fost odată o cetate frumoasă, ridicată în munţii Haşmaşu Mare. În spatele acelor munţi se găseau alţi munţi, dar spre vest, la poalele cetăţii, se întindea o câmpie mănoasă cu multe sate şi oraşe. Şi trăia acolo, în cetate, un prinţ chipeş, liniştit, bun la suflet, dar cam nehotărât. Într-o zi, prinţul s-a gândit să meargă să-şi viziteze ţinutul. Şi unde va fi bine primit va răsplăti acel sat, dar unde se va simţi cel mai bine, acolo va poposi. Aşa că a coborât din munţii lui şi a ieşit la câmpie. Întâi a plecat direct spre vest, dar la Deda s-a răzgândit căci drumul i se părea prea greu şi a pornit spre Reghin, spre sud. Când a ajuns acolo, nu era nimeni pe străzi, totul era pustiu, aşa că a pornit mai departe. Tot coborând spre sud, printre dealuri pline de pomi fructiferi şi viţă de vie, a dat peste Tg. Mureş, oraş mare, frumos, dar oamenii de acolo erau grăbiţi, nu aveau timp pentru el. Aşa că iarăşi a pornit la drum dar a luat-o spre vest, până la Luduş. Acolo, a fost primit cu respect, oamenii s-au bucurat să-l vadă şi l-au sărbătorit. Prinţul i-a răsplătit şi a pornit din nou la drum. Nici spre vest, nici spre sud, a luat-o oblic spre Vinţu. Când să intre în sat, oamenii, nu ştiu de ce, nu l-au lăsat Poate erau supăraţi sau poate erau prea săraci ca să-l primească. Nu ştiu. Prinţul mâniat, a ocolit satul şi a plecat mai departe. Şi a trecut el prin multe sate şi oraşe, mari şi mici, frumoase sau mai puţin frumoase, dar nicăieri n-a vrut să se oprească. Într-un târziu a ajuns la Lipova. La intrarea în oraş stătea un băiat tare supărat pentru că el şi toţi cei din oraş erau tare săraci şi nu ştia cum să-i ajute. Prinţul, a luat nişte bani şi i-a dat băiatului să-i împartă cu cei din oraş. Şi cum oamenii din Lipova erau harnici, cu banii primiţi s-au descurcat atât de bine că s-au îmbogăţit. Când a ajuns la Arad, a fost foarte bine primit şi plăcându-i câmpia ce părea că nu se mai sfârşeşte şi oamenii primitori, a rămas acolo pentru o vreme. Dar, deşi părea atât de liniştit, firea lui n-avea astâmpăr, aşa că după un timp, s-a aşternut iar la drum, să vadă şi alte ţări, alţi oameni şi nu s-a mai întors. Drumul pe care l-a străbătut prinţul s-a transformat într-un râu liniştit, cu ape adânci, bogate în peşte, care aduce bucurie satelor prin care trece. Şi pentru că râul semăna cu prinţul, oamenii i-au spus Mureş. Aprilie 2005

       Învăţătoarea mea

Zilele copilăriei mele au trecut la şcoală cu o învăţătoare foarte bună. Ne-a învăţat şi ne învaţă încă, lucruri multe şi importante. Totuşi, sunt copii în clasă cărora nu le pasă de şcoală. Nu prea înaltă, subţire, cu părul castaniu prins la spate, este o persoană plăcută. Ochii ei, ca două lacuri, ne veghează cu atenţie la ore. Are privirea gânditoare şi înţeleaptă. Mâinile se mişcă repede, două fulgere pe boltă. Vocea blândă, ca vântul de vară, ne explică lecţiile pe înţelesul nostru. Ca să ştim cât mai multe lucruri, ne duce în excursii şi la muzee. Ne dă teme lunare în care trebuie ne folosim imaginaţia şi cunoştinţele căpătate: compunem poveşti, plantăm flori, meşterim sau facem diferite proiecte la istorie şi geografie. În clasa a III-a am făcut şi un curs de bune maniere, din care unii au învăţat ceva, alţii nu. Într-o zi, d-na învăţătoare a inventat banca elevilor răi şi cea a elevilor buni. Dacă vreun elev colaborează mult la ore, în ziua respectivă, d-na îl aşează în banca celor buni. Dacă vreun elev face vreo năzbâtie, îl aşează în banca celor răi. Aşa este învăţătoarea mea. Multe pot să scriu despre ea, dar mai multe îmi vor rămâne în minte şi inimă.

      Nopţi înlunate

Eram la ţară când am auzit la radio că urma să fie în acea noapte o ploaie de stele. Am aşteptat cu nerăbdare seara. Ne-am instalat în curte şi am aşteptat. Prima stea s-a dus uşor, ca o rază. Au urmat alte şi alte stele. Am stat fascinaţi, privind noaptea. Cerul părea un deal pe care stelele alunecau dintre obcini, pe plai. Şi-mi părea că un cântec cântă pământul, în timp ce stelele cad. În noaptea înlunată, zidurile caselor par albite de veac. Păsări, pe creangile ascunse în întuneric, tac. Parcă pentru a nu umbri alaiul stelelor, luna a răsărit târziu. Vântul s-a oprit şi el. Luminile caselor s-au stins, una câte una. Totul a încremenit. M-am dus la culcare târziu, gândindu-mă la Eminescu Mihai. Ian. 2005

    Mi-e dor de iarnă

Ştiu că iarna abia a trecut dar mi-e dor de iarnă. Mi-e dor să văd fulgii care cad ca nişte stele. Să văd zăpada care acoperă brazii aşa cum mamele îşi acoperă copiii când se duc la culcare. Vreau să văd cum zăpada acoperă totul şi totul devine alb, frumos, îngheţat şi liniştit. Vrăbiile şi porumbeii se adună pe lângă coşurile caselor. Copii şi taţi, de mână, merg să cumpere un brad, cât mai stufos şi înalt, care va fi încununat cu globuri şi beteală. Toţi aşteptă să-l vadă pe Moş Crăciun. Mi-e dor să mergem la colindat şi în fiecare casă să aducem veselie. Oamenii de zăpadă să învie pe lângă blocurile noastre, cu zâmbet larg, cu mături şi fular. Copacii să închidă ochii, ascunşi sub nea. Numai brazii nu vor să doarmă, cred că au băut prea multă cafea. 23 Mai 2005

       Excursie cu clasa

E cald. Mă plimb prin oraş ca să-mi limpezesc gândurile. Deodată văd o mulţime de afişe cu excursii. Le notez pe toate. Mă gândesc că poate colegii mei vor să facă o excursie la ţară. Aşa a fost. Luni dimineaţă toţi au ridicat mâna când i-am întrebat dacă vor să meargă. Chiar şi d-na învăţătoare a spus “da”. Am început să le spun condiţiile : mâncare, haine, cort, pături. Mergem cu autocarul. Ne costă pe fiecare 100.000 lei. A fost super. Am văzut vaci, raţe, miei, măgari, găini. Ne-am distrat, ne-am murdărit, am urcat dealuri, am trecut pâraie, ne-am căţărat în copaci, numai prostii, vorba părinţilor. Excursia a fost un succes. Ce ne-am mai distrat! Aprilie 2005

     Vis frumos

Duminică am fost din nou la ţară. M-am bucurat atât de mult să revăd livada, găinile şi raţele, tractoarele, să simt mirosul ierbii şi al bălegarului. M-am bucurat să revăd toate acele dealuri curate, udate de ploaie. Am stat în patul moale al bunicului şi am ascultat cu urechile ciulite zumzetul albinelor, behăitul oilor, mugetul unei vaci în vecini, şuieratul vântului în mălinul de lângă casă. O găină proastă a vrut să sară la bătaie cu mine. O supărasem aruncând cu pietre după suratele ei. Mici berbecuţi se băteau cap în cap, sub privirile blânde ale mamelor. O bufniţă cenuşie supraveghea curtea. Din când în când, picuri de ploaie ne fugăreau în casă. Dar apoi ne încăpăţânam să ieşim din nou afară. Afost ca un vis, un vis frumos. Mai 2005

      Bunicul

În primăvara aceasta se împlineşte un an de la moartea bunicului şi încă îmi aduc aminte de el. Era potrivit de statură şi slab; părul îi era alb şi asemenea unui un nor de puf. Ochii căprui şi blânzi mă priveau cu dragoste, de sub sprâncenele albe. Obrajii îi avea moi, calzi, plini de riduri. Era mereu vesel şi răbdător cu mine şi întotdeauna avea timp să se joace cu mine. Iar cămara bunicilor mi se părea că păstrează multe bunătăţi pentru mine. Îmi amintesc o vizită de acum doi ani. În vecini se construia un hotel şi bunicul a sugerat să mergem să vedem şi noi construcţia. Ne-am întâlnit cu câţiva muncitori care montau uşi şi ferestre noi şi m-au lăsat să mă uit la ei. Alţii montau o balustradă pe scări. Peste tot erau împrăştiate scule şi maşinării. Bunicul vorbea şi glumea cu toţi. Părea că sunt prieteni. În capătul holului de la intrare se amenaja un mic restaurant. Era prima dată când vedeam aşa ceva. Multe vă pot povesti despre bunicul meu. Un lucru e sigur: am petrecut multe momente fericite cu el aşa că nu o să-l uit niciodată. Febr. 2005

       Plictiseală şi propuneri

Nu ştiu ce să fac. Pur şi simplu. Calculatorul devine plictisitor. Nu sunt jocuri noi şi nici filme noi. Îmi trebuie alte jocuri, alte filme şi nu numai asta e problema. Şi desenele, pentru că le-am văzut de atâtea ori, unele devin plictisitoare. Îmi trebuie lucruri noi. Acum iată propunerile mele: în vacanţă, în clasa I nu trebuie să se dea teme, în clasa a - II - a, numai jurnalul, iar în clasa a - III - a jurnalul, matematică şi de citit. Pentru că altfel vacanţa este o pierdere de vreme. Şi mai am o propunere. Cred că produsele pentru copii trebuie să fie la jumătate de preţ. Orice, chiar şi o ciocolată de 1000 de lei. Cam ciudată idee, dar foarte bună şi eficientă, pentru noi . Am scris şi câteva poezii, sper să nu vă plictisească. Sper să vă placă! 2002

Castelul

Castelul fantastic

Este minunat,

Haideţi să-l vedeţi

Şi voi !

Castelul fantastic

Este îngrozitor,

Are trape multe

Şi deschizători!

Castelul magnific

Un dar minunat,

Ce doar copiii

Îl pot avea!

2002

Fructele

Vara apar fructele

Şi vin toţi copiii;

A venit toamna

Şi numai un măr a rămas.

A venit un viermişor

Şi a vrut să-l ia

Dar nu a putut;

Şi a tăiat copacul !

2002

Căţeluşul

Un căteluş aşa de şchiop,

A vrut şi el ca să se plimbe.

Măi căţel, măi căţel,

Mi-e milă de tine,

Aş vrea să te vindeci ,

Să te joci cu mine.

2002

Cei trei purceluşi

Odată, în pădure,

Trei purceluşi erau,

Care mereu cântau

Şi nu se mai opreau.

Unul casă de paie-şi făcea,

Altul casă de lemne făcea,

Altul casă de cărămizi,

Căci de lupul cel rău se temea .

2002

Carnetul şi Doru

Unde e carnetul

Doru nu mai ştie!

Dar e gălăgie,

Nu se poate aşa!

E dezastru aşa!

Cine mai suportă

Atâta gălăgie!

2003

Eşti frumoasă ca o floare

Eşti frumoasă ca o floare

Verde, albăstruie, vie,

Eşti frumoasă ca o floare,

Ca un trandafir.

Eşti frumoasă ca o floare,

Ca o păpădie verde;

Eşti frumoasă ca o floare,

Ca un trandafir.

2003

Toamna

Toamna a venit şi a pornit

Frunze uscate,

Altele moarte.

Va veni iarna,

Dar acum nu e iarnă,

Să ne bucurăm deci

Că a venit toamna!

2003

Ştiusem totul

Când te-am văzut

Am ştiut ce-am văzut,

Şi am ştiut ce-ai vrut.

Dar n-am simţit ce-ai vrut,

Când eu ştiusem totul,

Am fost totul.

E bine când eşti tânăr,

Dar acum suntem adulţi,

E bine cum eşti tu.

2003

Ce vrei !

Cine vrea să ştie

Poate fi destul de bine.

De ce vrei toate

Când ai poate toate ?

Cine vrea să-nveţe

Dacă eşti o carte ?

2003

Trogloditul

Într-o peşteră ascunsă

Sub o stâncă uriaşă,

Trăia un mic troglodit,

Ce stătea la masă.

Şi de flămând ce era

Nu mai suporta!

Pentru că nu primea nimic la masă,

S-a gândit să plece de-acasă.

Era murdar şi nespălat

Căci dormea sub pat.

Şi-aceasta este povestea

Micului troglodit.

2003

         Cerul e o taină

Odată, am mers cu tata la pădure să fotografiem animale, păsări, cuiburi şi copaci interesanţi. În timp ce mergeam, am ridicat capul spre cer şi m-am simţit alintat, lipsit de griji şi de problemele mele. Dar când mi-am aplecat capul spre pământ m-am simţit obosit. Nu ştiu ce a fost cu mine. Când am ajuns la pădure, am făcut poze şi i-am spus tatei ce s-a întâmplat. A spus că imaginaţia mea îmi joacă feste. Dar nu era adevărat ce spunea. Ştiu că în adâncul cerului şi al inimii mele este un mister pe care nu îl pot ghici. 2004

           Toamna

Această toamnă a venit mai repede decât de obicei. Într-o zi, frunzele copacilor s-au îngălbenit şi-au început să cadă spre pământul rece. Copacii au rămas goi. Soarele, mare ca o lămâie, a apărut numai de câteva ori. Câteodată, când a plouat, au fost fulgere şi tunete. Atmosfera s-a răcit şi picături mici de apă au început să cadă din cerul lipsit de culoare. Păsările călătoare au început să plece în ţările calde. Restul animalelor se pregătesc pentru iarna cea lungă şi friguroasă. 2004

        S-a înnegrit cerul a ploaie

A sosit toamna cea urâtă, dar şi liniştitoare în acelaşi timp. E urâtă pentru că aproape întotdeauna plouă. Cu fulgere sau cu tunete, cu grindină sau toate trei. Cerul devine cenuşiu. Toamna, copacii îşi pierd podoaba frunzelor, iar florile se ofilesc. Totul devine gri, murdar, urât şi trist. Copiii merg la şcoală şi e frig; oameni în haine groase, zgribuliţi. Animalele se ascund în bârloguri sau în cuiburi. Toamna este şi plăcută. Atunci când eşti acasă, cu o cană de cacao caldă în mâna şi te uiţi la ploaie; te linişteşte. Este plăcut să auzi cum picăturile de apă bat în geam sau pe streaşină. Cum picurii de apă cad pe jos, pe mâna ta, pe garaj, pe copaci. Afară, gălăgia copiilor s-a stins şi curtea e liniştită.

        Pe stradă

Este toamnă. Soarele străluceşte palid, pe cerul lipsit de culoare. Frunzele au îngălbenit. Cele uscate cad la pământ. Pe stradă e linişte. Maşinile circulă foarte rar. Deodată, apare o maşină care merge cu viteză mare. Pe stradă tocmai ieşise un arici. Şoferul îl vede. Opreşte maşina, ia ariciul şi îl pune pe cealaltă parte a străzii. Pleacă mai departe, cu viteză mică . Pe stradă e din nou linişte. 2004

        Litere ciudate

Vă voi arăta nişte litere ciudate:   Cred şi eu că nu întelegeţi, e prea complicat; pe unele dintre ele le-am văzut undeva. Unele sunt interesante, altele nu. Seamănă ba cu semnul întrebării, ba cu un tramvai, cu un castel, sau cu o coroană, ba cu un vârf de turn, ba cu o pasăre, sau cu un cerc tăiat în două . Dar de ce să-mi bat capul cu ele, când am toată viaţa la dispoziţie. 2003

        Parastasul

Au trecut 6 săptămâni de la moartea bunicului. Trebuie să plec cu familia mea la biserică. Dimineaţă este frumoasă. M-am sculat şi m-am îmbrăcat frumos, pentru biserică. Când am ajuns, am ascultat slujba de pomenire şi am mâncat cozonac. Biserica era plină de rude. Multe nu le cunoşteam. La masă am ajuns ultimii. Masa era frumos aranjată. Eu eram responsabil pentru cei mici. Pe una din fetiţe o chema Paula şi era tot aşa de frumoasă ca mine. Seara am plecat la cimitir, am aranjat mormântul bunicului şi am plantat flori. Iulie 2004

        O zi norocoasă

Programul meu obişnuit este: dimineaţa gimnastică, după masa, înot. Asta fac în fiecare zi, înafară de sâmbătă şi duminică. Nici ziua de azi n-a fost deosebită cu câteva excepţi. Pentru că am lucrat conştiincios, profesoara de gimnastică m-a lăudat. Multumită, mama mi-a cumpărat o mulţime de dulciuri: cereale, iaurt cu fructe, îngheţată şi o ciocolată. În drum spre înot, am găsit 10.000 de lei pe jos. I-am luat şi i-am băgat repede în buzunar. Când am ajuns la bazin, am constatat că sunt singurul din grupă care a venit la înot. Aşa că antrenorul s-a ocupat numai de mine. Am reuşit să fac aproape tot ce mi-a cerut antrenorul. Am reuşit să înot singur pe o distanţă de aproximativ 10m. Ca să mă răsplătească, mama mi-a cumpărat o plăcintă cu brânză şi ketchup. Din tot ce v-am povestit, v-aţi dat seama că pentru mine a fost o zi norocoasă. 2004

        Povestire cu vişini

Luni dimineaţa, m-am sculat devreme. Am mâncat un sandwich şi-am fugit afară. Băieţii mă aşteptau să ne jucăm. Începuserăm joaca deja, când m-a strigat mama. Trebuia s-o ajut în grădină, la cules de vişine. Grădina este aşezată la poalele unui deal, unde soarele bate toată ziua. În grădină sunt 11 vişini şi 3 nuci. Primavara este plin de frăguţe. Tata a adus o scară ca să culegem vişine şi am început culesul. Eu mai mult mâncam decât puneam în coş. Stând în vişin, am văzut ceva mişcându-se în iarbă. Am coborât repede să văd ce se întâmplă. Prin iarba înaltă, mergea un căţeluş plinuţ. L-am urmărit să văd încotro se duce. Aşa am dat peste un culcuş în care erau îngrămădiţi, unul în altul, 5 căţeluşi. M-am apropiat de ei şi am vrut să-i mângâi. Deodată, am auzit un lătrat puternic. Când am întors capul, am văzut-o pe mama puilor, lătrând supărată la mine. M-am speriat atât de tare, încât am tulit-o repede în primul copac. De acolo l-am strigat pe tata să mă ajute. Tata a venit speriat. Nu ştia ce se întâmplă. Când m-a văzut în vârful copacului, a gonit câinele şi mi-a spus că pot coborâ. După un timp, când mi-am făcut curaj, am coborât dar mi-am rupt pantalonii într-un ciot. Aşa că am plecat acasă cu o bluză legată la brâu, ca să nu mi se vadă pantalonii rupţi în fund. Iunie 2003

Albastru

Frunză verde de albastru

Uite un nor sihastru

Care dus de vânt, el pleacă

În lumea îndepărtată.

Frunză verde de albastru

Vreau şi eu un cal măiastru,

Sub luceferi, în neştire,

Să merg spre nemărginire.

2005

Dormi

Dorulet, Dorulet,

Te roagă mama din peceţi

Să dormi puţin,

Foarte lin.

Căpuleţul tău frumos

Să ţi-l avânţi,

Pe perina moale

În patul pufos.

În lumea viselor să mergi,

Şi fiecare vis să-l dregi,

Cu zâne dulci de prin poveşti

Cu feţi frumoşi şi zmei viteji.

Şi când te vei trezi,

Vei simţi răsplata,

Vei fi odihnit

Şi nu obosit.

Îmi vei mulţumi

Şi mă vei răsplăti

Pentru ce sfat

Eu ţi-am dat.

2005

Păsărica

Păsărica asta mică

Tace şi nu zice nimica,

Stă pe creangă colo sus

Vine un autobus

Ea se sperie şi sare

În tigaie la mamaie

Şi se frige la picioare.

Şi deodată, frumuşica,

Sare la bunica,

C-o doare burtica.

2005

Dormi

Eşti frumos, dar extenuat

Vrei să dormi, te pui în pat,

Te speli pe dinţi, dormi imediat,

Te pui în pat, şi te-ai sculat.

2005

Sunt

Sunt mai mic decât tine,

Ia uită-te la mine,

Casa mea e mică

Dar o-mpart cu tine.

Covor nicidecum,

Doar o păturică mică,

Cu care te-am învelit,

Pe tine, frumuşică.

2005

Iubita mea

Când te văd, devin albastru,

Şi e un mare dezastru.

Când te pup, aţipesc,

Şi tu zici că-mbătrânesc.

Când îţi simt parfumul ieftin,

Îl chem pe Niculaie,

Să-ţi facă o baie.

2005

O furnică

O furnică mică, mică,

S-a suit pân’ la burtică,

Saltă şi se dă la joc,

Dar de păr nu are loc.

Se rostogoleşte şi pică

Drept în gură la Mitică

Care-i o făptură mică.

Dar şireata şi isteaţa,

Apucând deodată limba,

Şi muşcând-o şi trăgând-o,

Face ca făptura să muşte şura.

Şi furnica alunecă,

Pe lângă dinte ea scăpă,

Prin paie se strecură.

Pe drum o mură găsi

Şi ducând-o acasă,

Îşi ceru iertare

De la mama mare.

Oct. 2005

Sunt

M-am născut dintr-o pagină de carte,

Sunt un poet renăscut,

Şi nu oricare, ci Labiş Nicolae.

M-am întors pe pământ

Să termin ce-am început.

Nu vreau să fiu o virgulă-ntr-o carte

Nu vreau o cunună de spini,

Vreau să particip la jocurile vieţii,

Vreau doar un nou început.

Nu vreau

Nu mai vreau să stau acasă,

La masă, cu tema-n faţă,

Vreau să zbântur prin alee,

Cu prieteni buni care să deie

Ajutorul în necazuri,

Şi atunci mereu când ţi-este frică

Să nu ofteze, ci să acţioneze.